Transferul lui Dan Șucu îl miră pe Meme Stoica! „Mi-a plăcut mereu”

Transferul lui Dan Șucu îl miră pe Meme Stoica! „Mi-a plăcut mereu”
  • Publicat:

La 1 milion? (n.r. – 750.000 de euro) Aaaa. Tot mult mi se pare. Petrila, la Sepsi, îmi plăcea foarte mult. Nu e rău, nu mai e sub vârstă acum.  Mi se părea tot timpul Petrila cam cum era Păun înainte. Mi-a plăcut, mi-a plăcut şi Păun. Petrescu ştiu ce vreau, vrea ca atacanţii şi să se apere”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.  

Claudiu Petrila, om de bază la Sepsi OSK în sezonul precedent

Cotat de site-urile de specialitate la 1,6 milioane de euro, Claudiu Petrila a semnat liber de contract cu CFR Cluj în iulie 2017 și a făcut pasul către echipa mare a ardelenilor în noiembrie 2018.

A jucat la fosta campioană a României din noiembrie 2018 până în octombrie 2020, după care a fost împrumutat pentru un sezon la Sepsi OSK, acolo unde a și fost folosit pentru a acoperi postul de jucător U21.

Claudiu Petrila a jucat în 128 de meciuri pentru fosta campioană a României, a dat 15 goluri și a oferit 12 pase decisive, iar pentru Sepsi OSK a marcat de cinci ori și a oferit un assist în 27 de meciuri.

În perioada petrecută la formația din Gruia, Claudiu Petrila a câștigat patru titluri: 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021 și 2021-2022.

Claudiu Petrila mai are contract cu echipa finanțată de Neluțu Varga până în iunie 2025.

  • 1 selecție are Claudiu Petrila în tricoul echipei naționale a României, acolo unde a debutat pe 17 noiembrie 2020 într-un meci pierdut de „tricolori” pe Cluj Arena cu Slovenia, scor 1-2.
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă. Copila avea urme de violenţă…
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Putin cutremură planeta. Anunț ISTORIC la Moscova: Să fie conștienți cu ce se joacă
Putin cutremură planeta. Anunț ISTORIC la Moscova: Să fie conștienți cu ce se joacă
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×